miercuri, 24 aprilie 2013

Psihologia culorilor în design

Bună tutror care ne urmăriţi proaspătul blog! Sper ca postările despre firma noastră de exerciţiu, despre ceea ce încercăm să facem cu atâta dăruire (şi să ne iasă bine, la o adică) să vă placă!

Pentru început, ne-am gândit să vă prezentâm câteva semnificaţii ale culorilor foarte utile în alegerea locuinţei perfecte. Sunt convisă că nu ştiaţi că...

ROŞU
Designerii afirmă că elementele de mobilier de culoare roşie reprezintă o alegere perfectă, de vreme ce pot deveni un punct focal sau de interes maxim într-o încăpere.
Pe de altă parte, roşul sporeşte apetitul. Din acest motiv, foarte multe restaurante şi localuri sunt decorate în roşu.
 



ROZ
Rozul are efecte calmante şi liniştitoare. Au existat cazuri în care antrenorii echipelor de sport văruiau pereţii vestiarelor folosite de echipele adverse in roz aprins, puternic, astfel încât oponenţii lor să îşi piardă energia - aceasta deoarece rozul oboşeste foarte mult privirea. 




GALBEN 
Galbenul vesel şi solar atrage imediat atenţia. Deşi este considerată o culoare optimistă, cercetările arată că oamenii se enervează cel mai mult, îşi pierd răbdarea, devin iritabili şi nervoşi în camere vopsite în galben. Acelaşi efect îl are această culoare si asupra bebeluşilor, care, în încăperi galbene, tind să plângă mai mult. 
 Cu toate că are un design frumos, noi personal nu recomandăm o astfel de cameră pentru copii, din motivul mai sus menţionat




ALBASTRU
Albastrul liniştit şi relaxant determină organismul să producă substanţe chimice calmante, astfel încât este adesea utilizat în designul interior, în special pentru dormitoare. Pe de altă parte, nu este deloc o culoare indicată pentru bucătării, deoarece taie pofta de mâncare.




VERDE
Persoanele care urmează să intre într-un studio de televiziune, pentru o filmare, se relaxează anterior în "camera verde". În spitale, se foloseşte foarte mult culoarea verde (pereţii saloanelor sunt adesea vopsite în verde), deoarece îi relaxează pe pacienţi.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu